Se afișează postările cu eticheta Zen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Zen. Afișați toate postările

miercuri, 29 ianuarie 2014

14 promisiuni pentru 2014

An de an, luna ianuarie reprezintă pentru fiecare, câte ceva din sau toate la un loc: vacanță, perioadă de meditație, pauză, timp pentru sine și setare de obiective pentru noul an etc.

Eu am ales să am o primă lună a anului liniștită, să lucrez moderat și să mai fac lucruri pentru mine, printre care se numără și revenirea pe blog.

Am citit câteva articole care recomandau să-ți faci publice obiectivele de început de an pentru a fi sigur că le vei respecta, având în vedere că ți-ai asumat în fața tuturor lista respectivă.

Mai puțin pentru asumare și mai mult pentru inspirația voastră, am decis să împărtășesc 14 promisiuni pe care vreau să le respect de-a lungul anului acestuia.

Lista mea arată așa:

  1. Vreau să devin fit până la jumătatea anului
  2. Vreau să mănânc în continuare preponderent vegetarian (90% - legume, fructe, semințe, 10% - orice altceva)
  3. Vreau să câștig 1.000.000 €
  4. Vreau să pornesc un proiect tip HUB în Buzău
  5. Vreau să dezvolt o echipă JCI Buzău de 50 de oameni
  6. Vreau să livrez cel puțin un training pe lună
  7. Vreau să îmbunătățesc prin design/branding companii din România
  8. Vreau să alerg un maraton
  9. Vreau să scriu o carte
  10. Vreau să mă înscriu la un master de Design Industrial
  11. Vreau să încep un start-up de succes în Buzău
  12. Vreau să meditez 5 minute în fiecare zi
  13. Vreau să citesc o carte pe săptămână
  14. Vreau să ajut oamenii într-o situație precară să-și depășească condiția
Lista poate continua, pe măsură ce scriam, mai îmi veneau idei despre ce aș vrea să fac, însă le voi lua pe rând pe acestea și vom vedea dacă voi ajunge să creez un efect de domino care, prin rezolvarea primelor 14 provocări, să ducă la alte îmbunătățiri adiacente.

Știu că unele dintre aceste promisiuni pot părea imposibile, dar istoria ne dovește că alții au reușit să le facă, așa că doar cine nu va încerca, nu va greși.

Voi încerca, și vreau să reușesc pentru sunt sigur că anul 2014 este anul meu și vreau să-l trăiesc pe măsură.

Cred că succesul va veni din a-i servi pe cei din jurul meu să-și îndeplinească visele lor, însă pentru asta eu trebuie să fiu primul care „practică ce predică”.

Așadar, vă rog să mă trageți la răspundere pe parcursul anului, să mă urecheați la finalul anului dacă nu am reușit și să mă ajutați încă de mâine să fac ce mi-am propus.

Până la următorul articol de pe blog, să nu ne stresăm ;)

luni, 27 ianuarie 2014

13 lecții din 2013

Scriu abia acum o recenzie a anului trecut pentru că am vrut să treacă și o parte din 2014 ca să-mi pot face o impresie despre ce va veni și ca să pot evalua începutul de an cu cel precedent.

M-am gândit să adun 13 învățăminte pe care le-am acumulat anul trecut și care merită să fie împărtășite pentru a te ajuta să nu mai faci aceleași greșeli sau pentru a veni în sprijinul tău dacă ești deja pe o cale mai bună.

1. Numărul 13 are ghinionul sau norocul pe care tu i-l dai
Din fericire pentru mine,  10+3 a reprezentat contexte favorabile: aniversarea relației mele, terminarea facultății, numărul apartamentului este 130 etc.
Ideea este că orice număr (sau cuvânt) are însemnătatea pe care tu alegi să o atașezi acestuia.

2. Dacă vrei, poți îmbunătăți lumea
Știu că s-a împământenit vorba „a schimba lumea”, dar trebuie să precizezi de fiecare dată „schimbare pozitivă” ca să fii sigur că asta vrei să transmiți (și Hitler a schimbat lumea, așa-i?), așadar aleg verbul „a îmbunătăți” pentru vorbi despre schimbare. Nu am creat o revoluție (încă), dar încet-încet, de mai bine de 5 ani, contribui la îmbunătățirea microuniversului buzoian. De multe ori, a îmbunătăți lumea trebuie să fie ceva măreșț, însă alături de oamenii minunați din JCI Buzău, am pus câte o cărămidă, mai mică ce-i drept la fundația unor tineri care în viitor vor ajunge lideri.

3. Karma există
Recunosc, informațiile mele despre karma se limitează la „Karma’s a bitch” și câteva discuții cu apropiații despre asta, dar m-am prins că Universul are grijă să echilibreze lucrurile bune sau rele pe care le face cu întâmplări corespunzătoare la adresa ta.

4. Ce nu-ți notezi, dispare
Indiferent că ești „smartfonizat” sau umbli cu o agendă și un pix după tine, tot ce-ți trece prin cap și poate contribui lumii în care trăim va fi doar o idee greu de adus aminte dacă nu ajunge să fie notată undeva. Mi se întâmplă să mă trăznească tot felul de idei (branduri sau produse noi, acțiuni/lucruri de îmbunătățit etc.) și sunt conștient că indiferent de momentul când vor fi puse în practică, trebuie să le păstrez și de-asta o agendă de buzunar și un pix sunt mereu în apropiere.

5. Ce gândești, trăiești
De câte ori s-a întâmplat să te trezești dimineața și să te lovești la degetul mic de la picior și să consideri că toată ziua va merge prost și așa a fost?
De câte ori s-a întâmplat să te trezești zâmbind și să fii sigur că așa o vei ține toată ziua, iar asta s-a și întâmplat?
Oricum ar fi, ai avut dreptate în ambele cazuri. Felul în care îți vei închipui că se va desfășura ziua ta va fi exact ce vei trăi.
Suntem ființe care lucrează pe baza unor programe inconștiente, însă ține de noi să facem alegeri în fiecare dimineață care să ne îmbunătățească.

6. Muzica este cea mai ieftină terapie și cel mai bun prieten al tău
Te simți fără vlagă? Sau ai prea multă energie?
Alege melodii care să-ți îmbunătățească starea sau să ți-o susțină, ascultă versurile cu atenție și caută să descoperi ceva într-o piesă pe care poate o vei asculta pentru a suta oară.
„Don’t worry, be happy”, da?

7. Educația este ușa, designul este cheia succesului 
Hai să ne imagineăm o ușă!
Sunt sigur că mintea ta va genera un rezultat diferit de al meu.
Și este normal. Toți suntem diferiți și avem o altă experiență decât ceilalți, astfel încât este posibil ca ușa ta să fie din lemn, iar a mea din metal, a ta maro, iar a mea gri.
Educația (suma tuturor experiențelor de învățare) este exact această ușă pe care ne-o construim de-a lungul anilor și pe care o folosim pentru a păși în afara zonei de confort.
Designul este cheia pentru că înseamnă suma alegerilor pe care le facem - orice proiect al unui serviciu sau produs este rezultatul a ceea ce designerul a ales să pună sau să excludă în acel produs sau serviciu.
Așadar, teoria (educația) pusă în aplicare (designul) într-un fel sau altul va determina nivelul de succes pe care fiecare dintre noi îl va atinge.

8. Mai puțin este cu adevărat mai mult
Hai să ne mai imaginăm ceva: ți-a luat foc spațiul în care locuiești (camera ta, apartamentul tău/casa ta - spațiul tău personal)!
Cât de greu îți va fi să salvezi 10 lucruri? Dar, 500 de lucruri?
Știu că nu vei alerga să-ți salvezi gelul de duș, dar în ceea ce privește lucrurile esențiale de care ai nevoie, ai suficiente dacă pot încăpea într-un ghiozdan.
Cu cât avem mai multe lucrurile pe care trebuie să le îngrijim și să le plimbăm de colo-colo când ștergem praful cu atât vom fi mai împovărați și nu vom putea să ne dedicăm timp unor experiențe cu adevărat frumoase.

9. Orice succes are la bază o comunicare eficientă
Indiferent dacă vorbim de relația cu cei apropiați, de locul de muncă sau de următorul proiect de voluntariat, reușita acestora se găsește în a transmite clar mesajul pe care ni-l dorim, prim mediul potrivit și cu cât mai puțin zgomot.
Faptul că Obama a reușit să ajungă Președintele SUA sau că Băsescu jignește jurnaliști de la anumite televiziuni, sunt rezultate ale nivelului de comunicare, mai ales intrapersonal, cât și interpersonal.

10. Oamenii se schimbă
Într-adevăr, un clișeu american spune că „poți scoate o fată din ghetou, dar ghetoul din fată,nu”, iar alta mioritcă spune „lupul își schimbă părul, dar năravul, ba”.
Însă, dacă le dai oamenilor șansa să demonstreze și crezi cu adevărat în ei că pot deveni mai buni, sunt șanse foarte mari să vezi niște schimbări impresionante și de durată.

11. Acționează, greșește, învață, îmbunătățește, reia
Știu că nu este o lecție a mea și sigur o găsim în vreo poză cu citate pe facebook, dar așa este.
În loc să trăiești în nesiguranță și „ce s-ar întâmpla dacă...”, alege să faci pasul, oricare ar fi el și să vezi ce consecințe apar.
Copiii fac asta cu orice, se lovesc, se prind că nu le place și a doua oară știu ce trebuie să evite. Noi am devenit adulți și calculăm ore întregi înainte de a acționa.

12. Ne trebuie și artă
Deși sunt designer și de multe ori mă întreb de ce în țara noastră avem mai mulți artiști decât designeri veritabili - nelămurirea mea se bazează pe faptul că avem de rezolvat probleme de bază (asta fac designerii) înainte de a căuta să ne înconjurăm de frumos (asta fac artiștii).
Dar, cu toate astea, o cultură estetică decentă ne va permite să apreciem ce înalță cu adevărat simțurile și spiritul, să discernem arta de kitsch și să ajungem să ne bucurăm de mediul pe care îl creează ceilalți.

13. Totul curge, nu există început sau sfârșit
Poate doar în științele exacte și în trafic avem un STOP și un START, însă în viață, chiar dinainte să te naști, există o energie a Universului care a conspirat la „coincidența” vinovată de nașterea ta.
Nimic nu stă locului în acest Cosmos care încă nu a fost descoperit complet, și înainte de Big Bang a existat o vibrație și cu siguranță după ce va fi dispărut această lume va exista o altă.
Secretul constă în a găsi pârghiile prin care să controlezi acest flux de energie și să-l direcționezi în favoarea ta și a celor din jurul tău.

Și pentru că am încheiat într-o notă legată de natură și Univers, vă las cadou un ultim interviu cu marele matematician Benoit Mandlebrot, în care acesta vorbește despre tiparele ascunse ale lumii înconjurătoare.

luni, 21 octombrie 2013

Liniștea vine pe geam

Cred că am dat peste cea mai tare inovație.

Într-unul din miile de citate postate pe facebook, era unul care spunea că a găsi un moment de liniște în zilele noastre este cu adevărat o reușită.

Da, sunt total de acord.

Am încercat să introduc meditația în rutina mea zilnică, nu am reușit în totalitate, dar a fost o experiență pe care am apreciat-o instant.

Pentru un buzoian cu acte în regulă, Bucureștiul este un oraș murdar, gălăgios și prea grăbit.

Mi-aș dori un dispozitiv ca cel de mai jos pentru mașini, șantiere și țărănoii care poluează fonic un oraș ce merită o soartă mai bună decât cea pe care o are în prezent.

Până când liniștea va fi nota dominantă a Capitalei, susținem bicicliștii și pietonii sau investim într-un sono.

Urmăriți minunăția în acțiune, puțin mai jos!

sâmbătă, 21 septembrie 2013

21 septembrie - Peace One Day

Sursă: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Peace_one_day_logo.jpg
Astăzi este Ziua Păcii, un eveniment care nu pare să însemne foare mult pentru români și care, din păcate, va trece neobservat.

România, un caz fericit, pentru care multe probleme de la baza piramidei nevoilor a lui Maslow au fost rezolvate, nu are de ce să-și bată capul cu pacea, asta cel puțin la nivel local, direct.

La nivel politic, ar trebui să ne aducem aminte că avem români trimiși în iad, uneori la propriu, care trebuie să apere interesele unor state puternice pentru că noi suntem parteneri în diferite organizații și alianțe.

Românii noștri duc războaie pe teritorii ostile și suferă din cauza lăcomiei altora, iar pentru ei, timp de câteva luni sau ani, cât durează misiunile, nu există pace.

Ei sunt cei pentru care noi ar trebui să celebrăm pacea și să le oferim măcar 24 de ore de răgăz, o perioadă în care gloanțele să nu mai treacă razant pe lângă capul lor și blindatele să nu mai fie expuse atacurilor cu lansatoare de rachete sau mine îngropate în pământ.

Planul lui Jeremy Gilley și al echipei Peace One Day este de a aduce oamenii împreună pentru măcar o zi, o zi în care să poată fi trimise ajutoare și să poată fi salvate victime nevinovate.

Vă propun să gândim global, să ne depășim limitele confortabile și să înțelegem că trăim într-o lume în care, după 2000 de ani, încă mai există conflicte armate și oamenii nu pot ajunge la înțelegeri amiabile care să aibă comerțul etic la bază.

Mai jos veți găsi câteva linkuri către Peace One Day, surse de informare și livestreamul de pe YouTube.

Să facem pace pentru o zi!



Bonus: TEDtalk-ul lui Jeremy Gilley

luni, 16 septembrie 2013

Să începem școala

Ce-i drept, anul acesta, nu voi mai fi stresat de un început de școală, nici în septembrie, nici în octombrie, pentru că, într-un final, am terminat cu studiile.

Liceul s-a dus, cei 4 ani de inginerie tocmai s-au terminat și ei în vară, așadar sunt liber de studiile formale.

Asta nu înseamnă că am renunțat la educația mea pentru că sunt cât se poate de hotărât să mă educ în fiecare zi, dar îmi voi alege singur sursele, le voi chestiona până la epuizare și voi decide pentru mine care este știința pe care o voi considera potrivită gândirii mele.

O să-mi urmez visul de a schimba România prin design și training, voi continua să fac voluntariat și voi ajuta oamenii să-și urmeze visele lor. 

Pentru toți cei care astăzi vor descoperi noul orar al primului semestru, păstrați-vă mintea deschisă, criticați orice informație primită și urmați-vă chemarea.

Vă las pe mâna lui Suli Breaks pentru și mai multă inspirație ;)



joi, 8 august 2013

Training la feminin (2/3)

Acum trei săptămâni, pe la ora asta încă mai eram în curtea Facultății de Psihologie și stăteam cu toții de vorbă cu Iulian Olariu de vorbă despre ce înseamnă training în diferite moduri (freelance, intern sau într-o firmă specializată).

Dar în restul zilei ce s-a întâmplat, poate vă întrebați?

Descoperim imediat cum mi-am început cel mai lung training (nu este o metaforă, chiar a fost primul meu training de o zi), cum am avut parte de participanți, mai bine spus, participante, pentru că în sală au venit doar reprezentante ale sexului frumos și cum am încheiat cea mai frumoasă experiență de training de până acum.

Așa cum spuneam în prima parte a trilogiei, am avut plăcerea să fiu invitat pentru a livra o sesiune despre cele mai noi tendințe în domeniu și despre cum pot viitorii traineri să folosească instrumente alternative ca să transmită conținutul mai bine.

Cu așa cerințe din partea organizatorilor TOT, m-am conformat și am conceput un training dedicat gândirii proiective (design thinking s-ar putea să vă sune mai cunoscut), realizare prezentărilor (slideshow design) și facilitare grafică.

Era o dimineață frumoasă și abia așteptam să ajung în sală, nu de alta, dar am ajuns cam cu o oră înaintea începerii trainingului ca să mă asigur că lucrurile funcționează cum trebuie și sunt aranjate pentru a crea o experiență unică.

Totul era în regulă, iar între o cafea alături de oamenii dragi din ASPSE și o discuție despre cât de cald urmează să fie, aruncam o privire în sală să văd cu cine voi avea plăcerea să lucrez timp de o zi întreagă.

În speranța că voi avea un camarad în sală și cu toate că am mai așteptat câteva minute, am fost singur împotriva tuturor și am avut grijă ca primul lucru pe care să-l fac să fie folosirea feminului când mă adresam publicului.

Apropo de experiența de mai devreme, cu asta am început, ne-am luat 5 minute pentru a medita și analiza cum am ajuns în sala de training și am devenit mai conștienți de momentul prezent pentru a fi siguri că vom avea un randament maxim. Ne-am pus telefoanele deoparte, am căzut de acord să luăm oricând un moment de pauză dacă simțeam nevoia și ne-am deschis mintea pentru a învăța ceva nou.

După revenirea din tărâmul meditației am intrat direct în pâine și am început să descoperim cu fiecare dintre noi este un mic designer, cum toți suntem cuprinși de mister când încercăm să abordăm o nouă provocare, cum intuim niște euristici care să ne salveze și cum structurăm totul către un algoritm pe care îl vom repeta de fiecare dată. Am aflat că gândirea specifică designului se aplică deopotrivă coregrafierii unui dans, cât și conceperii unui training.

Am discutat și despre cum atunci ai o viziune, trebuie să găsești anumite instrumente cu care să o pui în practică cât mai eficient, obținând la final o anumite o experiență, proces ciclic pe parcursul căruia trebuie să planifici și să aduni feed-back în timp real pentru a realiza un produs sau serviciu cu adevărat memorabil.

Înainte să trecem la următoarele părți ale trainingului, am discutat despre cât de importante sunt formatul și tonul unui mesaj (Frank Chimero - The Shape of Design), plecând de la un mesaj cât se poate de simplu „Delfinii sunt inteligenți”. Prima echipă a avut cea mai mare libertate, bonus fiind și coala de flipchart, pe când celelalte două echipe au avut ca limită o coală A4 și folosirea doar a desenelor, respectiv a scrisului.




Am trecut la realizarea prezentărilor și la importanța lor într-un training, pentru că de cele mai multe ori aceasta poate complementa excelent o sesiune sau poate crea cea mai neplăcută experiență de învățare.

Prima recomandare a fost să ne punem mereu întrebarea (o singură dată este bine, de 3 ori este ideal) „Am nevoie de prezentare?” și dacă reușim să obținem „Da.” de fiecare dată atunci ar fi bine să pregătim un slideshow meseriaș.

Am descoperit împreună 10 secrete ale unei prezentări memorabile și am mai aflat câteva reguli, unele cu o vârstă considerabilă, având în vedere că sunt de mult timp folosite în artă și fotografie, însă tehnologia modernă nu a venit cu instrucțiunile de utilizare care să le includă și pe acestea.

Ultima parte a trainingului la feminin a fost cea mai atractivă și distractivă pentru că am activat copiii din interior și le-am frâu (aproape) liber să deseneze.

Cum orice reușită practică nu se face fără puțină teorie, am împărtășit participantelor câteva instrumente de facilitare grafică și gândire vizuale, care pot fi folosite oricând este nevoie de explicarea mai facilă a unui concept abstract și cu atât mai recomandat în traininguri.


Plecând de la aceeași poveste de duminică, pentru că era deja cunoscută și era mai ușor de procesat, le-am propus să o reprezinte vizual urmând calea unor întrebări precum cine/ce, când, unde, cum, de ce sau cât și am lăsat destinul să aleagă cele două întrebări printr-o tragere la sorți democratică.

Rezultatele celor 4 echipe au fost cât se poate de variate și diverse, însă toată lumea a înțeles firul poveștii și ideea principală, dovadă că gândirea vizuală este accesibilă oricui și te poate salva în orice situație.





Povestea trainingului la feminin se apropie de final și rămâne, cel puțin pentru mine, una dintre cele mai frumoase experiențe de învățare (da, de fiecare când țin un training descopăr lucruri noi). 

Am continuat discuțiile și am mai desenat concepte încă vreo oră după timpul alocat, iar feed-back-ul primit de mine a fost copleșitor și am rămas plăcut surprins de faptul că am reușit să creăm o energie pozitivă superbă în sală și fiecare dintre noi a plecat cu ceva mai mult de cât atunci când a venit.

Ziua s-a încheiat într-un ton cât se poate de optimist, am primit și vizita unui minion care a aplaudat la fiecare reușită, iar zâmbetele nu se mai opreau să apară.


Rolul meu s-a terminat pentru moment, tragem cortina și ne pregătim să scriem despre evaluările de sâmbătă ;)

vineri, 2 august 2013

Deschiderea TOTChallenge 2013 (1/3)

Începem prima parte a poveștii TOTChallenge 2013.

Dacă anul trecut nu am reușit să scriu nimic pe blog și cred că încă mai sunt dator cu niște fotografii, anul acesta am vrut neapărat să împărtășeșc neapărat povestea frumoasă pe care au creat oamenii minunați din ASPSE.

Tot anul trecut se întâmpla ca eu să fiu participant și să adaug încă vreo câteva cărămizi la ceea înseamnă trainingul pentru mine. Aveam deja experiența JCI Trainer, programul train of trainers al organizației din care fac parte, însă în materie de educație, cu cât mai mult cu atât mai bine este un dicton acceptat.

De atunci și până acum am îmbrățișat cariera de trainer mai strâns, reușind să livrez cel puțin câteva ore în fiecare lună, pe medie cred că o dată la două săptămâni aveam o experiență de training (da, le adun și pe cele la care sunt participant pentru că înveți la fel de bine cum se face training și din această postură).

Ajungem în 14 iulie 2013 când are loc deschiderea unei noi ediții TOT Challenge și sunt invitat să particip pentru o scurtă demonstrație de training dedicată participanților. Totodată aveam oportunitatea să cunosc oamenii cu care urma să lucrez o zi întreagă în cadrul proiectului pe tema noutăților din training.


Am ales să creez un mediu al poveștilor așa că folosindu-mă de Story Cubes am vrut să aflu mai multe despre participanții TOT și a fost un succes total. Am aflat ce-i pasionează, ce loc ocupă trainingul în viața lor și ce planuri de viitor au.



Pasiunea mea pentru comunicare nu a putut trece neobservată, așa că le-am propus un exercițiu în care fiecare voluntar trebuie să împărtășească o poveste pe care o citisem. A fost cu atât mai interesant pentru că doar primul participant a aflat povestea integrală, iar ceilalți erau afară din sală și așteptau să intre, pe rând, pentru a afla povestea. Morala: telefonul fără fir încurcă treburile în orice echipă.

Apoi, au urmat o parte din participanții de anul trecut ai TOT Challenge care au împărtășit din experiența lor și le-au dat sfaturi utile noilor participanți.

Seara s-a încheiat cu zâmbete și voie bună, urmând ca viitorii traineri să intre în pâine începând cu dimineața de luni.

duminică, 12 mai 2013

Poate schimbăm ceva până la urmă

Te lupți, încerci, propui, eșuezi, mai încerci o dată și tot așa continui un cerc vicios care în România, de foarte multe ori, este dificil să-l spargi.

Dar nu te lași, mergi mai departe și vei câștiga. 

Din păcate, în seara asta simt că am obosit să mă lupt cu unele mori de vânt, dar oricum aș ieși din lupta asta, știu că sunt un Schimbă lume și voi merge până în pânzele albe cu visurile mele.

Noapte liniștită și odihnă pentru o nouă săptămână să aveți!

sâmbătă, 11 mai 2013

Încântă și vei cuceri lumea

Guy Kawasaki, unul dintre evangheliștii Apple, un om carismatic și plin energie, vorbește despre un lucru profund uman și necesar oricui dornic să cucerească un public, să vândă un produs sau să îmbunătățească lumea.

În discursul tău de o oră și câteva minute, povestește cu iscusință despre cum fiecare dintre noi poate deveni încântător și despre beneficiile acestei abordări, o vizionare perfectă pentru week-end.

Dacă ești interesat de a citi mai multe despre subiect, există în traducere românească cartea Încântare la Editura Publica.

marți, 12 martie 2013

Mai mult sau mai puțin?

Sunt momente în viață când ți se întâmplă ceva (citești o carte, vezi un clip, trăiești o experiență) care te face să iei pauză mentală și să-ți reevaluezi viața. Depinde de tine când și în ce fel faci asta, însă pentru mine tocmai s-a întâmplat după ce am urmărit acest clip și mi-am dat seama că lucrurile minunate din viață nu depind de casa în care locuiesc sau de mașina pe care o conduc, ci de valorile mele și de relațiile umane pe care le întreții.

Ia o pauză, analizează-ți un pic viața și verifică dacă ești pe calea către o lume mai bună!

vineri, 11 ianuarie 2013

Secretul unei vieți mai bune

Unul dintre discursurile care merită auzite la început de an este acesta: 23 1/2 ore.

Medicul Mike Evans povește despre ce înseamnă un stil de viață mai bun și mai sănătos, iar cu ajutorul acestei lecturi vizuale prezintă date, statistici și dovezi care susțin că o a dedica minim o jumătate de oră mișcării este cel mai bun medicament.

În zilele noastre, când totul se rezumă la a fi conectați 24/7 la internet, când viața socială o reprezintă facebook și micile bucurii au devenit like-uri, clar trebuie să ai în vedere introducerea unei schimbări care să te ajute să fii mai sănătos, implicit mai fericit.

Eu voi face acest lucru în fiecare dimineață, pentru că-mi doresc să mă trezesc mai devreme și să fac 30 de minute de exerciții care să-mi dea un impuls de energie necesar întregii zile.

Pentru că-mi doresc să mă apuc serios de treaba asta, voi posta rezultatele aici și voi încuraja un stil de viață sănătos.

joi, 3 ianuarie 2013

Citatul zilei

Explorează. Visează. Descoperă.
Mark Twain

Urmărește-ți chemarea


Dacă vreți să faceți ceva în primele zile ale anului, vă recomand o plimbare la cinema, de preferat alături de o persoana iubită sau chiar o ieșire cu gașca de prieteni.

Chasing Mavericks este filmul pe care trebuie să-l vezi ca să obții motivația necesară pentru cel puțin prima jumătate a anului.

Jay (Jonny Weston) și Frosty (Gerard Butler) fac o echipă extraordinară pentru a cuceri cele mai înalte valuri ale lumii. Povestea este mult mai profundă și trece dincolo de practicarea surfului. Filmul descrie relația mentor-discipol în contextul în care tânărul Jay, un surfer ambițios dorește să învingă valul și propriile temeri, filmul bazându-se pe fapte reale.

Lecția mea preferată a fost aceea că dezvoltarea umană are la bază 4 stâlpi: fizicul, mentalul, spiritualul și emoționalul.

Vizionare plăcută!

marți, 21 august 2012

Bono: Action for Africa

V-ați gândit vreodată că Bono, da, acel Bono, vocalul de la U2, a fost pe scenă la TED?
A fost și a susținut o cauză care a mișcat lumea și comunitatea TED pentru în 2005 a primit TED Prize pentru munca pe care a depus-o în Africa. El dorește ca fiecare om de pe planetă să aibă un trai decent și sănătos.


duminică, 5 august 2012

Made by Hand: The Distiller

Așa cum pentru sâmbătă am început o serie de discursuri care au schimbat lumea, luna august va fi dedicată unei serii care m-a impresionat și care din punctul meu de vedere atinge foarte multe domenii care-mi plac și pe care le promovez pe umilul meu blog: poveste, calitate, foto/videografie, estetism ș.a.m.d.. Astfel, următoarele duminici de inspirație vor fi dedicate pasiunii pentru munca autentică, fără implicațiile lumii industrializate.

Proiectul Made by Hand este creația Bureau of Common Goods, un studio care lucrează cu conținut foto și video, cu biroul în New York, SUA și care dorește să atragă atenția lumii asupra lucrurilor bine făcute și care au tradiția generațiilor în spate.