Viitorul trainingului românesc (3/3)

Cu articolul ăsta sunt de mult, cum ar zice românii, overdue, dar iată-mă, în fața monitorului, cu tastatura sub degete, la început de săptămână, gata să închei povestea TOTChallenge din acest an (partea 1 și partea a 2-a, pentru cei care au ratat momentul).

Să începem povestea zilei de evaluare. 

Sâmbătă, încă de dimineață, forfotă mare în FPSE, viitori studenți cu părinții pentru admitere și viitori traineri emoționați pentru o zi întreagă de livrat și trăit experiențe de învățare.

Sorina, project managerul TOT Challenge 2013, a făcut introducerile și a prezentat mulțumiri tuturor pentru participare. Imediat ce a terminat cu vorbele de încurajare, participanții au început să-și prezinte munca.

Ar fi necinstit să vă povestesc fiecare training în parte pentru că aș dilua tot ce a însemnat învățare, indiferent de sensul și forma la care ne referim, însă alături de colegii jurați și de oamenii minunați care au pus în scenă spectacolul primei provocări în training, putem spune că ne-am simțit extraordinar de bine, am fost impresionați de abilitățile pe care le tinerii din ziua de astăzi (și cu care ar trebui să ne mândrim), am exersat mintea cu asocieri libere, emoțiile cu jocuri de rol și trupul cu energizere, iar la final am realizat că am trăit o experiență demnă de basme: am crescut într-o zi cât alții în șapte.

Vă voi împărtăși câteva rezumate pe care le-am realizat pe parcursul zilei, sub forma unor abordărie vizuale, a ceea ce au însemnat trainingurile pentru mine și ce noțiuni principale au împărtășit.

Ziua s-a încheiat cu o energie pozitivă la un nivel incredibil și cu o decernare de diplome, toate fiind acompaniate de încurajări și promisiuni de revedere în sala de training.

Ca la orice eveniment de succes, am avut și poza de grup.

---

O să mai fur câteva rânduri pentru a așterne lecțiile pe care le-am învățat în urma acestei experiențe de o săptămână:

• există tineri care fac lucruri menite să ducă țara asta mai departe, mai repede și se găsesc în underground, la sediul ASPSE;
• ei sunt speranța că România încă mai are niște bătăi calde în inima răcită de corupția, kitschul și ipocrizia conducătorilor și modelelor din această țară;
• acum un an, eu eram în sala de curs și luam notițe despre cum să livrezi un training memorabil, acum am fost cel care și-a făcut temele ca să fie sigur că livrează un asemenea training;
• oamenii vor crește dacă au contextul potrivit, așa că avem nevoie de cât mai multe astfel de proiecte;
• abia aștept să mă revăd cu acești oameni extraordinari și să lucrăm împreună.

Aici se oprește experiența TOT Challenge 2013, dar nu se termină pentru că învăța, a învăța să învățăm și a îi învăța pe alții sunt obligații pe care trebuie să le onorăm toată viața și trebuie să o facem la cel mai înalt standard.

Până la următorul training: să învățăm ceva nou!

Training la feminin (2/3)

Acum trei săptămâni, pe la ora asta încă mai eram în curtea Facultății de Psihologie și stăteam cu toții de vorbă cu Iulian Olariu de vorbă despre ce înseamnă training în diferite moduri (freelance, intern sau într-o firmă specializată).

Dar în restul zilei ce s-a întâmplat, poate vă întrebați?

Descoperim imediat cum mi-am început cel mai lung training (nu este o metaforă, chiar a fost primul meu training de o zi), cum am avut parte de participanți, mai bine spus, participante, pentru că în sală au venit doar reprezentante ale sexului frumos și cum am încheiat cea mai frumoasă experiență de training de până acum.

Așa cum spuneam în prima parte a trilogiei, am avut plăcerea să fiu invitat pentru a livra o sesiune despre cele mai noi tendințe în domeniu și despre cum pot viitorii traineri să folosească instrumente alternative ca să transmită conținutul mai bine.

Cu așa cerințe din partea organizatorilor TOT, m-am conformat și am conceput un training dedicat gândirii proiective (design thinking s-ar putea să vă sune mai cunoscut), realizare prezentărilor (slideshow design) și facilitare grafică.

Era o dimineață frumoasă și abia așteptam să ajung în sală, nu de alta, dar am ajuns cam cu o oră înaintea începerii trainingului ca să mă asigur că lucrurile funcționează cum trebuie și sunt aranjate pentru a crea o experiență unică.

Totul era în regulă, iar între o cafea alături de oamenii dragi din ASPSE și o discuție despre cât de cald urmează să fie, aruncam o privire în sală să văd cu cine voi avea plăcerea să lucrez timp de o zi întreagă.

În speranța că voi avea un camarad în sală și cu toate că am mai așteptat câteva minute, am fost singur împotriva tuturor și am avut grijă ca primul lucru pe care să-l fac să fie folosirea feminului când mă adresam publicului.

Apropo de experiența de mai devreme, cu asta am început, ne-am luat 5 minute pentru a medita și analiza cum am ajuns în sala de training și am devenit mai conștienți de momentul prezent pentru a fi siguri că vom avea un randament maxim. Ne-am pus telefoanele deoparte, am căzut de acord să luăm oricând un moment de pauză dacă simțeam nevoia și ne-am deschis mintea pentru a învăța ceva nou.

După revenirea din tărâmul meditației am intrat direct în pâine și am început să descoperim cu fiecare dintre noi este un mic designer, cum toți suntem cuprinși de mister când încercăm să abordăm o nouă provocare, cum intuim niște euristici care să ne salveze și cum structurăm totul către un algoritm pe care îl vom repeta de fiecare dată. Am aflat că gândirea specifică designului se aplică deopotrivă coregrafierii unui dans, cât și conceperii unui training.

Am discutat și despre cum atunci ai o viziune, trebuie să găsești anumite instrumente cu care să o pui în practică cât mai eficient, obținând la final o anumite o experiență, proces ciclic pe parcursul căruia trebuie să planifici și să aduni feed-back în timp real pentru a realiza un produs sau serviciu cu adevărat memorabil.

Înainte să trecem la următoarele părți ale trainingului, am discutat despre cât de importante sunt formatul și tonul unui mesaj (Frank Chimero - The Shape of Design), plecând de la un mesaj cât se poate de simplu „Delfinii sunt inteligenți”. Prima echipă a avut cea mai mare libertate, bonus fiind și coala de flipchart, pe când celelalte două echipe au avut ca limită o coală A4 și folosirea doar a desenelor, respectiv a scrisului.

Am trecut la realizarea prezentărilor și la importanța lor într-un training, pentru că de cele mai multe ori aceasta poate complementa excelent o sesiune sau poate crea cea mai neplăcută experiență de învățare.

Prima recomandare a fost să ne punem mereu întrebarea (o singură dată este bine, de 3 ori este ideal) „Am nevoie de prezentare?” și dacă reușim să obținem „Da.” de fiecare dată atunci ar fi bine să pregătim un slideshow meseriaș.

Am descoperit împreună 10 secrete ale unei prezentări memorabile și am mai aflat câteva reguli, unele cu o vârstă considerabilă, având în vedere că sunt de mult timp folosite în artă și fotografie, însă tehnologia modernă nu a venit cu instrucțiunile de utilizare care să le includă și pe acestea.

Ultima parte a trainingului la feminin a fost cea mai atractivă și distractivă pentru că am activat copiii din interior și le-am frâu (aproape) liber să deseneze.

Cum orice reușită practică nu se face fără puțină teorie, am împărtășit participantelor câteva instrumente de facilitare grafică și gândire vizuale, care pot fi folosite oricând este nevoie de explicarea mai facilă a unui concept abstract și cu atât mai recomandat în traininguri.

Plecând de la aceeași poveste de duminică, pentru că era deja cunoscută și era mai ușor de procesat, le-am propus să o reprezinte vizual urmând calea unor întrebări precum cine/ce, când, unde, cum, de ce sau cât și am lăsat destinul să aleagă cele două întrebări printr-o tragere la sorți democratică.

Rezultatele celor 4 echipe au fost cât se poate de variate și diverse, însă toată lumea a înțeles firul poveștii și ideea principală, dovadă că gândirea vizuală este accesibilă oricui și te poate salva în orice situație.

Povestea trainingului la feminin se apropie de final și rămâne, cel puțin pentru mine, una dintre cele mai frumoase experiențe de învățare (da, de fiecare când țin un training descopăr lucruri noi). 

Am continuat discuțiile și am mai desenat concepte încă vreo oră după timpul alocat, iar feed-back-ul primit de mine a fost copleșitor și am rămas plăcut surprins de faptul că am reușit să creăm o energie pozitivă superbă în sală și fiecare dintre noi a plecat cu ceva mai mult de cât atunci când a venit.

Ziua s-a încheiat într-un ton cât se poate de optimist, am primit și vizita unui minion care a aplaudat la fiecare reușită, iar zâmbetele nu se mai opreau să apară.

Rolul meu s-a terminat pentru moment, tragem cortina și ne pregătim să scriem despre evaluările de sâmbătă ;)

Deschiderea TOTChallenge 2013 (1/3)

Începem prima parte a poveștii TOTChallenge 2013.

Dacă anul trecut nu am reușit să scriu nimic pe blog și cred că încă mai sunt dator cu niște fotografii, anul acesta am vrut neapărat să împărtășeșc neapărat povestea frumoasă pe care au creat oamenii minunați din ASPSE.

Tot anul trecut se întâmpla ca eu să fiu participant și să adaug încă vreo câteva cărămizi la ceea înseamnă trainingul pentru mine. Aveam deja experiența JCI Trainer, programul train of trainers al organizației din care fac parte, însă în materie de educație, cu cât mai mult cu atât mai bine este un dicton acceptat.

De atunci și până acum am îmbrățișat cariera de trainer mai strâns, reușind să livrez cel puțin câteva ore în fiecare lună, pe medie cred că o dată la două săptămâni aveam o experiență de training (da, le adun și pe cele la care sunt participant pentru că înveți la fel de bine cum se face training și din această postură).

Ajungem în 14 iulie 2013 când are loc deschiderea unei noi ediții TOT Challenge și sunt invitat să particip pentru o scurtă demonstrație de training dedicată participanților. Totodată aveam oportunitatea să cunosc oamenii cu care urma să lucrez o zi întreagă în cadrul proiectului pe tema noutăților din training.

Am ales să creez un mediu al poveștilor așa că folosindu-mă de Story Cubes am vrut să aflu mai multe despre participanții TOT și a fost un succes total. Am aflat ce-i pasionează, ce loc ocupă trainingul în viața lor și ce planuri de viitor au.

Pasiunea mea pentru comunicare nu a putut trece neobservată, așa că le-am propus un exercițiu în care fiecare voluntar trebuie să împărtășească o poveste pe care o citisem. A fost cu atât mai interesant pentru că doar primul participant a aflat povestea integrală, iar ceilalți erau afară din sală și așteptau să intre, pe rând, pentru a afla povestea. Morala: telefonul fără fir încurcă treburile în orice echipă.

Apoi, au urmat o parte din participanții de anul trecut ai TOT Challenge care au împărtășit din experiența lor și le-au dat sfaturi utile noilor participanți.

Seara s-a încheiat cu zâmbete și voie bună, urmând ca viitorii traineri să intre în pâine începând cu dimineața de luni.

4 zile cât un an

Așa cum am promis într-unul din articolele anterioare, voi împărtășii lumii digitale experiența a 4 zile de training, două în cadrul People in Progress, un training dedicat vorbitului în public și brandingului personal organizat de asociația Hipocampus, iar alte două zile din cadrul unui program mai amplu - Training Mania, găzduit de membrii Asociației Studenților la Psihologie și Științele Educației.

Prima seară a oamenilor care progresează a fost foarte captivantă pentru că fiecare participant a împărtășit povești personale, un element cheie al vorbitului în public, iar inspirație pe care fiecare om a oferit-o a fost nemărginită. A fost un training altfel, pentru că nu am avut parte de teorie și exerciții, ci am fost implicați direct în problemă și ajutați să descoperim anumite tipare ale acestui domeniu. Am avut parte și de un TED, Brene Brown - Puterea vulnerabilității, discurs în care am aflat cât de important este să fii deschis, să-ți dai voie să greșești și să accepți vulnerabilitatea ca pe o experiență a vieții.

Alex Glod, trainer

Giovanni Jaerisch Gruosi, trainer

A doua seară dedicată brandingului personal a fost o nouă oportunitate de a ține agenda aproape pentru a nota toate ideile interesante împărtășite de traineri și de participanți. Am aflat câte ceva despre teoria integrală și despre cum fiecare face parte dintr-un tot foarte complex pe care trebuie să-l conștientizăm pentru a putea să ne promovăm cât mai eficient, cu toate acestea onestitatea și cunoașterea de sine sunt pe baza pe care trebuie să ne fondăm reputația.

Experiența de două zile a fost una cu totul marcantă și sunt bucuros că am avut ocazia să fiu prezent acolo, abia așteptând următoarele evenimente Hipocampus. Dacă ești curios să afli mai multe despre această organizație minunată poți să-i urmărești pe facebook și pe siteul lor.

---

Următoarele două zile de training au fost despre Leadership și Vorbit în public într-un mod creativ. Cumva, s-au legat foarte bine de ce-am trăit în urmă cu mai puțin de 12 ore și au ajutat la încheierea unei săptămâni frumoase.

Alex Molea a fost responsabil cu dezvoltarea abilităților noastre de leadership, reușind cu succes să contureze prin intermediul participanților portretul unui lider și să ne ofere instrumente pe care noi să le folosim pentru a fi conducători mai buni.

Alex Molea, trainer

Ultimul sfert al experienței mele intensive de training, a patra zi, a fost dedicat iarăși vorbitului în public, de data asta, cu alt stil și o altă abordare, cea a lui Bogdan Grigore. O altă sesiune dedicată poveștilor, dar mai ales improvizației în oratorie, abilitate care te poate salva de situații neplăcute, pierderea atenției publicului sau simple scăpări de moment.

Bogdan Grigore, trainer

M-am ținut de promisiune, am spus ce aveam pe suflet și m-aș bucura să știu că v-a inspirat să acționați pentru a vă dezvolta și lucra constant la atingerea celei mai bune variante ale voastre.

Participați cu încredere la traininguri, de orice fel, ținute de oricine, adunați experiențe și filtrați ce este bun, ce vă este necesar. 

Până la următorul articol: Dezvoltare plăcută!

Citatul zilei

„Orele lungi de la locul de muncă ne scad randamentul, ne fac să greșim, ne aduc nefericirea și ne îmbolnăvesc. Cabinetele medicale sunt pline de indivizi care suferă de pe urma efectelor stresului: insomnie, migrenă, hipertensiune, astm, tulburări gastrointestinale, ca să numesc doar câteva.”

Asta ne spune Carl Honoré în cartea sa Elogiul lentorii, pe care tocmai am început să o citesc, acum, spre finalul chinurilor facerii unei diplome de licență la binecunoscuta noastră Universitate Politehnica din București.

Din păcate, experiența politehnistă a fost una obositoare și de foarte multe ori frustrantă, însă promit că voi detalia toată aventura celor 4 ani de navigare, fără origine și destinație, pe mările cunoașterii într-un articol mult mai amplu și dedicat în totalitate subiectului.

Pentru moment, înainte de week-end, înainte de o nouă lună, care, apropo, era dedicată muncii cândva, în istoria acestei țări, vă invit doar să meditați asupra locului vostru de acum. Fie că este locul de muncă, poziția într-o relație sau pur și simplu locul vostru pe această perlă albastră, rupeți 10 minute din timpul vostru și puneți pe hârtie: unde sunteți acum, ce ați fost și ce veți vreți să ajungeți.

Exercițiul propus, aplicat subsemnatului
(de luat în seamă doar schema desenată cu negru)

Așadar, luați o pauză, respirați adânc și alegeți drumul vostru în viață pentru că pe calea voastră sunteți singurii stăpâni, iar succesele apar doar atunci când ești în elementul tău și dai tot ce-ai mai bun pasiunii tale, fără să simți că muncești în vreo clipă.

à la Decât o Revistă

Blocat pe 50mm

Țin minte că acum vreo 2 ani am găsit în Esquire, pe vremea când exista conținut mai mult decât reclame, am găsit într-un articol despre fotografie o casetă mică de text în care scria că poți încerca măcar pentru o lună să vezi tot ce te înconjoară printr-un obiectiv de 50 mm.

Atunci nu-mi era clar ce însemna asta, deși mă apucasem de fotografie cu un dSLR cuminte (războinicul meu Nikon D40), dar acum peste ani și cu mai bine de 29.000 de cadre (numărate cu grijă de aparat) la activ am început să înțeleg ce înseamnă fotografia profesionistă, că obiectivele fac diferența și că o fotografie reușită se află în mintea fotografului, nu în setările aparatului.

Dorința mea de început de an s-a împlinit în seara asta când am reușit să-i mai aduc acasă un frate bătrânului obiectiv 18-55 mm venit odată cu body-ul. Fratele mai mic este un fix de 50 mm care a fost testat în seara asta prin centrul Bucureștiul și cu care abia aștept să mă prezint la evenimentele și traininguri pe care le am în agenda anul ce urmează.

Mi-am dorit acest obiectiv foarte mult pentru că de multe ori mă aflu în săli nu foarte lumioase și nu-mi place să rănesc oamenii din sală cu blitzul, iar fixul de 50 este soluția perfectă pentru portrete bogate în culori și bine luminate.

Vreau să le mulțumesc alor mei că-mi susțin pasiunea asta, de altfel susțin cam tot ce fac și abia aștept să-l pun la treaba pentru a obține o rată de întoarcere a investiției cât de mică.