Deszăpezirea caracterului

Atunci nu aflai de pe social media că s-ar putea să rămâi blocat în casă (sursa: facebook)

Bună seara, cititori, blog și 2014!

Recunosc, îmi doream să încep noul an în blogosferă cu un alt articol (este încă în lucru), dar întâmplarea din seara asta m-a făcut să-mi iau tastele sub degete și să vă povestesc.

Sâmbătă seara, ~ 18:00, prima zi cu ninsoare a iernii 2103-2014, București
Am văzut ce se întâmpla afara încă de dimineață, ningea fără oprire și am decis că atunci când se va mai domoli „furia albă” să ies pentru a curăța poteca din fața blocului.

Jumătatea mea a dorit să mă acompanieze și m-a rugat să curăț întâi în jurul mașinii pentru că mâine trebuie să poată ieși. Am dat curs invitației și am coborât amândoi.

Deși eram înarmați doar cu o mătură și un făraș, lopata nu mai aveam pentru că s-a rupt iarna trecută, m-am apucat de treabă și am realizat că dura o vreme dacă nu îmbunătățesc uneltele de lucru.

M-am după bloc, unde există un garaj și am bănuit că voi avea o șansă să găsesc o lopată acolo pentru că văzusem pe geam, ceva mai devreme, doi vecini care curățau strada.

M-am întors cu o lopată și cu optimism că în maxim o oră rezolv provocarea.

După ce am curățat o parte și am avut grijă să dau zăpadă într-o grădiniță din imediata apropiere, am ales să folosesc tomberonul scării pentru că îmi era mult mai aproape. L-am mutat ca să am spor și am continuat deszăpezirea.

5 lopeți de zăpadă să fi aruncat și aud „Auzi! Auzi!”, m-am oprit și am căutat sursa: un vecin care țipa de la geam. Mi-am dat seama după voce că era bărbat și cam atât. Se lăsase seara și îl camufla un copac.

„Nu mai arunca zăpada în tomberon că nu-l mai iau ăștia! Aruncă și tu în grădină!”, continuă el când a văzut că l-am dibuit.

I-am spus că îmi este mai aproape și că sunt doar câteva lopeți. El a continuat să vocifereze și a culminat cu un „Acum cobor la tine!”

Eu mi-am schimbat zona de lucru, fără să mai arunc în tomberon și eram convins că nu o să apară.

Surpriză: a venit respectivul.

S-a apropiat de mine, mi-a mai explicat o dată cum stă treaba cu tomberonul și cum nu va fi luat dă „ăia” dacă vor vedea zăpadă în el.

I-am spus că sunt obligați prin lege să-l ia, încă o dată că îmi era mai aproape și că mai bine m-ar ajuta.

M-a întrebat și de cât timp stau în bloc și l-am întrebat dacă are vreo relevanță. Tot eu l-am mai întrebat de cât timp stă el:„... de 25 de ani”. I-am spus că dacă într-adevăr era deranjat de situația gunoiului neluat putea să sune măcar o dată pe an la REBU și 25 de apeluri, cineva trebuia să-i respecte cererea.

Am închis capacul tomberonului ca să se liniștească și ca să-i dovedesc intenția mea de a nu mai depozita zăpadă acolo

Nu am reținut ce-a mai spus, dar a existat și un „Nu mă supară, că nu știi de unde ți-o iei!”, moment în care i-am spus: „Sun la Poliție!”, a mai pălăvrăgit un pic și am pus mâna pe telefon formând 112.

În momentul în care am dus telefonul la ureche, s-a blocat și s-a prins că vorbesc serios.
Și-a luat temperamentul și a plecat.

Eu am terminat de curățat spațiul vizat, iubita mea a mai făcut naveta mașină-exterior, pornind-o între timp pentru a fi sigură că nu sunt probleme de la frig, am curățat și o parte din poteca blocului și apoi, am returnat lopata cu mulțumirile de rigoare.

Lecția serii

• vrei să faci o faptă bună și cu siguranță se va găsi cel puțin un conațional nemulțumit
• tomberonul era al lui; înțeleg să fi ieșit la mine dacă îi aruncam zăpadă pe mașină sau undeva unde chiar era proprietatea lui, însă el deranjat de niște zăpadă în tomberonul scării
• cel mai probabil, masculii de acest gen își pot impresiona femelele doar prin forță fizică și îndepărtarea unei (pseudo)amenințări
• este trist că după 2000 de ani, noi, Românii, sărim să încurcăm înainte să ajutăm
• partea bună este că de la zarva făcută de noi doi au mai ieșit vreo 3 vecini care au început să dea zăpada - bănuiesc acest lucru pentru că au suferit de presiunea socială: faptul că exista deja un model, un precedent i-a făcut să acționeze (de citit: aici și aici)
• mai avem foarte mult până se merităm să statutul de europeni, dar sunt optimist că suntem pe calea cea bună
• cei mai mulți români vor acționa (indiferent despre ce vorbim) doar atunci când vor vedea modele lângă ei, la blocuri și la case, nu la conferințe, ședințe și întâlniri.

Dacă nu mai auziți de mine sau voi scrie mai greu pentru că am un ochi vânăt sau un deget rupt să știți că aici ați citit prima dată o prezicere din viitor.

Îmi doresc să cred că pot parafraza vorba celor de Radio Guerrila și să spun că „cititorii mei sunt mai inteligenți decât ai lor” și să vă invit să faceți bine, să ajutați comunitatea și să schimbați lumea, chiar dacă, toate astea, presupun un risc în România.