luni, 25 martie 2013

Un principiu sănătos


De o bună bucată de vreme tot aud, în stânga, în dreapta, în sus, în jos, în capitală sau în provincie oameni care se plâng. Și se plâng de orice: de politică (cel mai des) pentru că nu o pot schimba, de colegi sau prieteni că nu sunt pe placul lor, de obiecte și produse, ba nu le merge mașina, ba merge, dar nu are câteva sute de cai necesari un start rapid la semafor. Se mai plâng și de profi, cei mai mulți prieteni ai mei fiind studenți.

Pe undeva, îi înțeleg și rezonez cu anumite povești pe care le aud, dar de cele mai multe ori, pentru că și eu am avut destule situații când eram îndreptățit să mă plâng de ceva, prefer să nu mai îmi consum energia și timpul cu lamentarea, astfel îmi redirecționez toate resursele către a face ceva, orice.

Toată povestea asta m-a inspirat să verbalizez un principiu simplu și util: „mai puțină lamentare înseamnă mai multă muncă”.

Lecția care reiese din acest sfat este simplul fapt că atunci când te plângi, practic nu faci nimic ca ceea ce te deranjează să se schimbe în vreun fel, doar acorzi timpul în care ai putea munci pentru o îmbunătățire emoțiilor negative asociate unui discurs în van.

Ca să nu fiu ipocrit și să-mi încalc propriul principiu, deși am o listă mai lungă decât toate afișările google dintr-o zi, aleg să caut de fiecare dată câte o soluție pentru problemele pe care le găsesc în jurul meu.

Una dintre ele este chiar acest blog pe care împărtășesc lucruri interesante ce pot inspira oamenii care rătăcesc în colțul meu digital, aleg să fotografiez oameni și locuri frumoase, aleg să țin traininguri pentru a ajuta la dezvoltarea altor oameni și aleg designul ca unealtă pentru schimbarea lumii.

Dacă ai citit până la capăt îți mulțumesc pentru timpul acordat și te invit să-mi spui ce alegi să faci pentru o lume mai bună.

PS: Astăzi, alături de colegii minunați din JCI Buzău, vom organiza un gest simbolic prin care să arătăm susținerea Earth Hour. Așadar, se poate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu