Pe 7 martie, am fost invitat, alături de Sorin Peligrad (Vicepreședinte Dezvoltare Regiunea Sud, membru JCI Brașov) să împărtășesc ideile mele despre plăcerea vorbitului în public.
Evenimentul organizat de grupul de inițiativă JCI Prahova a fost primul pas către un viitor club serios dedicat oratoriei și dezvoltării personale. Membrii din Ploiești își doresc să aducă vorbitul în public mai aproape de oameni și să încurajeze oamenii să-și spună poveștile.
Am aflat că la Universitatea Petrol și Gaze există un cenaclu literar, că tineri dornici de schimbare au bazele unei organizații de tineret prin care au plecat la proiecte europene și că profesorii universitari învață în fiecare zi, unul dintre ei ținând un discurs pentru a primi feed-back.
Experiența a fost impresionantă și mă bucură să știu că rețeaua națională JCI se existe cu asemenea membrii de calitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu