Cerșetorul

Am găsit rătăcit printre biții hardului meu o poveste pe care am scris-o în liceu și cu care am câștigat un premiu 3 din câte țin minte. Merita împărtășită.

Răsuflarea grea a bărbatului înfiora aerul din colțul mizer al gării. Între scaune, un maldăr de carne zăcea sub lumina electrică a neoanelor. Paznicii trecuseră cu vederea omul. În plină toamnă, ei nu-i dădeau șanse de a rezista până dimineață. 

Un aer bolnăvicios tremura de pe buzele ființei. Pereții plini de mucegai păreau că se preling în ființa acoperită de un preș murdar. Un câine se ghemuise lângă el pentru a scăpa de frigul nopții. 

Un suspin înfioră tavanul de sticlă și omul se chirci asemenea unui fetus. Își duse încet mâna sub cap și lacrimi mari îi scăldară obrazul sec. Sub firele de lacrimi, ochii își recapătă forma și culoarea proprie unui om. Încet, izvorul secă și valul de plumb i se așeză peste privire. Sprâncenele se lăsară spasmodic pentru a nu chinui prea mult lumina ochii nefericitului. Părul răvășit și murdar acoperea o frunte brăzdată de riduri neregulate, semn sigur al nefericirii. 

O șoaptă de mormânt otrăvea creierul, plămânii și măruntaiele bărbatului. Vocea se frânse în alte suspine lăuntrice ce îl făcură să cadă într-un somn chinuit care se întrepătrundea cu agonia materiei. Din tavan, neonul, un ochi alungit, privea hipnotizant muribundul. 

O pală de vânt izbi trupul aproape dezgolit de fiorul vieții. Răcoarea veni odată cu vârtejuri de praf și îmbrățișă carnea uscată cu voluptatea unei femei dezlănțuite. Un nou tremur agită bărbatul și irezistibil, ochii i se fixară pe neonul din tavan. Lumina îi pătrundea dureros orbitele. Durerea izbucni din spatele ochilor unde parcă se rupseseră nervii pentru a-i ține trează atenția. Brusc, durerea i se curmă, dar ochii uscați rămăseseră imobili. O lumină electrică îi învălui mintea și plămada vieții i se așternu în mintea chinuită. Disperat, încerca să-și lase prinsă mintea în trecut, ca într-o altă realitate. Simțurile-i de mult atrofiate vibrau din nou în fragmentele minții lui. Puținele lucruri fericite erau destinate captării unor speranțe ce îi arătau că alți oameni sunt fericiți în fiecare zi. Fericirea lui se zdrobise fatal și sufletul i se îneca acum într-o amărăciune aproape organică. Unii au scăpat în băutură. El nu reușea decât să geamă muribund. 

Secvențe dintr-o altă viață parcă îi străfulgerau prin ceața minții : femeia lui, noaptea nunții, venire ape lume a primului copil – un băiat, cu carnea lui, cu sângele lui, cu ochii lui și apoi Maria, fetița pe care o veghease nopți de-rândul, un înger cu aripile moleșite de suferința unei boli necruțătoare care i-a frânt răsuflarea și a ridicat-o la cer înainte de a gusta plăcerile acestei lumi păcătoase. 

Caruselul gândurilor îi derula în fâșii amețitor, bucăți de viață trăită alături de nevastă, prieteni și colegi de muncă. Laboratorul acela unde, în mii de eprubete, sămânța omului aștepta să primească binecuvântarea divină pentru a încolți și unde și-a îngropat suferința după moartea Mariei. Şi unde a zăbovit mii de ore după ce femeia lui i-a trimis o simplă carte poștală prin care îl anunța, din Spania, că s-a hotărât “s-o ia pe altă stradă” cu altul și cu băiatul lor, singurul copil pe care-l crescuse cu atâta dragoste și grijă cât și pentru Maria. 

Doamne! Câtă durere! Ce n-a încercat?! S-a îngropat în lectură, apoi în gânduri, apoi în rătăcire. Şi n-a dibuit nici măcar o dată sensul suferinței. 

Acum simțea că ideea morții îi străpunge creierul surescitat. Dorea să mai pătimească în trecut, știa că ar mai fi putut trăi totuși, s-ar fi putut mișca, poate chiar ar fi putut să se bucure. Era cumplit ceea ce trăia: o existență dusă în mizeria gândului, chinuit de vini ce nu fuseseră ale lui. Şi totuși nimic nu egala angoasa morții. Subteranele orașului, de fapt ale unei întregi societăți, se confundau cu propriile subterane mentale. Dar nici una nu era atât de adâncă asemenea morții. Un fior îl străbătu și-i răsări un gând negru: dacă viața lui nu fusese decât o continuă agonie fizică? Dacă toată viața stătuse în acel colț și îi trecuseră prin cap fragmentele unei minți ce se descompunea patologic? 

I se părea că acum, trăia cu adevărat, iar amintirile cădeau ca niște coji de pe sufletul lui. Brusc, avu o clipă de luciditate. Se văzu în mormânt. Pământul venea peste el. Gustul de țărână îl avea în gât. Apăsarea parcă trecea prin el și încercă sentimentul descompunerii totale în haos. Auzi strigând pământul după ființa lui. Încercă o violentă ridicare, dar pârghiile trupului se rupseseră și fața îi lovi podeaua. Realiză slăbiciunea și gândi la tensiunea din podeua cel susținea. Aștepta ca totul să se prăbușească cu el și în el. 

Un lucru gândi că-i mai rămăsese. Dar luciditatea îi pieri subit și iarăși mintea i se confunda cu trupul schilodit. Gemu și câinele se ghemui mai mult în el. Deasupra neonul lumina obsedant încăperea. 

Nu știa cât timp zăcuse, dar se trezi cu o durere în creieri. Mâna i se crispă pe piept. Inima bătea speriată, ciocan în pieptul lui uscat. Ciocan ce-i făurise arhetip din resturi. Începea din nou să plângă cu sughițuri. Lacrimile se amestecau cu praful pardoselii. Ochii lui uscați de lumina palidă a neonului prinseră din nou viață. Nu-și putea mișca trupul, dar plânsul îi zguduia spasmodic ființa. 

Realiză ceea ce uitase: singurul lucru era să îmbrășișeze moartea. Lucid și poate demn. O viață întreagă nu învățase cum să accepte moartea deși se plimbase printre atingerile ei. Atenția i se concentrase în piept, în inimă. Plângea în continuare într-o părăsire de sine, ca un copil. 

Lacrimile i se amestecau în gură de parcă descompunerea începea din ochi. Trupul i se cutremură și înțelese că poate asta trebuia să facă tot timpul, să plângă. O viață în lacrimi trebuia să ducă ca un ascet al umilinței. 

Degeaba simțea șiroaie calde pe obraji, căci simțea aproape fiecare fior al podelei. 

Aștepta moartea cu sete, o invoca, se oferi într-o voluptoasă deznădejde. O suscitare nervoasă puse stăpânire pe el, se ridică și se prăbuși cu toate forțele sleite. Se lăsă moale în lumina neonului gemând. Simți cum se contopește cu pământul. Mâinile i se chirciră, câinele urla când viața i se rupse din toate răgaturile trupului cerșetorului.