Ieri a fost a doua zi de LEADERS Education în UPB și mi-am dat seama cât potențial există în universitatea noastră și în universitățile românești în general.
Am vorbit despre valori, am aflat câteva statistici demne de luat în seamă care spun că românii pun pe primul loc familia și altele din care am aflat că românii sunt cei pentru care a fost scris proverbul „vezi paiul din ochiul celuilalt și nu vezi bârna din al tău”.
Cu toate astea, cele aproape trei ore petrecute în compania colegilor viitori lideri de succes, a trainerului și a invitatului special au fost un deliciu motivațional care a încheiat o zi cu rezultate bune în ale facultății și care mi-a dat energia pe care am pierdut-o în ultima săptămână în care am fost scrib de serviciu.
Și ca să rămân la capitolul universități, am găsit astăzi ceva absolut genial: ZeroN. Fără să fii inginer sau pasionat de tehnologie și tot vei rămâne impresionat de ce se poate face cu îndeajuns de multă pasiune, cu niște cunoștințe solide și fondurile unei universități de prestigiu.
Jihna Lee, un cercetător al Laboratorului Media MIT a dezvoltat un produs cu adevărat revoluționar. ZeroN este practic o bilă metalică într-un câmp magnetic. Sună neinteresant, nu? Revoluția apare când acest dispozitiv este conectat la un computer și devine o sursă nelimitată de opțiuni. Fie că vrei să simulezi filmarea din aer sau vrei să observi umbra produse de soare într-un interval de timp, ZeroN poate fi programat să facă exact asta. Fără să mai povestesc prea multe, te invit să vezi ce poate face.
PS: Ideea că educația românească are potențial și că putem fi mai mult de ceea ce suntem acum, într-un post viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu