M-am gândit la un moment dat să scriu despre „românisme la români”. Era o idee care mi-a venit pe stradă și senzația pe care am avut-o, transpusă în cuvinte suna cam așa. Am notat-o și mi-am dorit să găsesc momentul potrivit să scriu despre ea. Uite-mă aici.
Știm cu toții că popoarele puternice și-a creat o amprentă puternică, pozitivă sau negativă și se întâmplă să auzi „tehnologie nemțească” sau „treabă rusească” și să știi sigur că lucrul cu care ai de-a face o să te țină o viață. Nu intru în sensibilul subiect „brand de țară” pentru că mă îndoiesc de dorința germanilor sau rușilor sau a oricărei alte nații de a-și face conștient acest brand, mai ales că vorbim de un concept recent intrat în limbajul popular. Pur și simplu aceștia și-au construit o reputație pe baza felului lor de a fi și a trăi, o trăsătură adânc înrădăcinată în cultură.
Pe meleagurile noastre, noi despre noi, spunem doar lucruri rele și continuăm să ținem în viață, deși avem lucruri bune pe care le-am dat lumii și cu care ne putem mândri cel puțin la fel ca țările puternice.
Am căutat de curiozitate în DEX și am descoperit ceva interesant: ROMÂNÍSM, (2) românisme, s.n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism. Deci românismul este spiritul românesc.
Acum vine întrebarea mea: unde este spiritul românesc? Ni l-a furat cineva, l-am avut vreodată, a fost omorât cu cruzime de alt spirit mai puternic și tot așa pot continua întrebările care ne pot ajuta să aflăm ce s-a întâmplat cu el.
Din păcate, românismul nostru înseamnă răutate, șpagă, nervozitate, iresponsabilitate și așa mai departe. Am ajuns după ani în care am dat spirite înalte și nume de calibru să ne grăbim aiurea, să-i călcăm pe ceilalți în picioare (la propriu și la figurat) și să uităm umanitatea. Din ce în ce mai puțini salută cu un zâmbet pe față sau spun un mulțumesc la finalul unui serviciu făcut.
Înțeleg că suntem în criză financiară, că banii sunt puțini și politica nu ne ajută, dar am ajuns mai grav, într-o criză umană. Valorile noastre spirituale au fost acoperite de nevoile materiale (nevoi pe care le înțeleg și le conștientizez foarte bine), dar tare îmi doresc să cred asta se poate soluționa foarte bine, om cu om, cu metodele potrivite.
Mi-a spus cineva că pe vreme de criză este cel mai bine să te educi. Mi-a rămas în minte vorba asta, cu toate că argumentul era într-o discuție despre școală/facultate, deci o variantă formală a educației care ar putea costa totuși niște bani, direct, prin plata unei taxe de școlarizare sau indirect, prin materialele necesare (birotică, cărți etc.). Cred că ne putem educa foarte bine și gratuit, iar asta ne-ar ajuta să ne deschidem un pic mintea și sufletul pentru a fi mai buni.
Cu o conexiune la internet și un computer decent putem afla foarte multe, schimbându-ne lumea și aducând mai multă fericire în viața noastră. Dacă știi ce-ți place poți căuta conținut digital despre acel subiect sau poți căuta oameni cu aceeași paisiune și astfel intri în contact cu ei pentru a face schimb de materiale.
Pe același internet poți găsi destul de multe evenimente gratuite, mai mult sau mai puțin legate de pasiunea ta cea mai mare, dar nu uita că orice lucru nou pe care-l încerci îți creează noi conexiuni neuronale, ceea ce înseamnă mai mult decât o nou telefon sau TV cât un perete.
Dacă vrei să scapi de tehnologie, cel mai simplu este să ieși la o plimbare, să descoperi un parc și să iei o pauză pentru a-ți aduce aminte de tine, de pacea ta interioară și de fericirea ta. Câteva momente de introspecție interioară vor face minuni în viața ta agitată.
Îmi doresc să zâmbești în fiecare zi și să nu uiți că o lumea mai frumoasă începe cu tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu