vineri, 8 iulie 2011

Un gând târziu

Tocmai am surprins un citat interesant pe unul din blogurile pe care le urmăresc: „Întotdeauna citește ceva care te va face să arăți bine chiar dacă vei muri în mijlocul lecturii” (P. J. O'Rourke).
Mi-am dat seama că la fel de bine se poate aplica acțiunilor și alegerilor pe care le faci. De fapt, viața noastră este o sumă de alegeri, fie că sunt bazate pe experiență, fler sau credințe, totul se rezumă la ce variantă ai ales din cele expuse. Poate ai reușit să propui o altă variantă când cele date nu erau satisfăcătoare; cu atât mai bine.
Nu regret niciuna dintre alegerile pe care le-am făcut în ultimul an universitar. Uitându-mă înapoi îmi dau seama că am crescut profesional și academic, am învățat din greșeli, am testat ideea unei comunități TED în mediul universitar și am avut succes, am participat la un Erasmus intensiv și am avut rezultate bune la facultate. Voi detalia pe parcursul vacanței unele dintre aceste subiecte.
Dincolo de sfera universitară, am împlinit un an de când particip la Public Speaking Support Group și am participat la evenimente care mi-au dovedit că încet-încet Bucureștiul este pus în mișcare pe calea corectă pentru prezentul în care trăim.
Vreau să împărtășesc câteva din lecțiile pe care le-am învățat:
- performanța încă este apreciată în România; contrar opiniilor contradictorii din mass-media, dacă ești bun lumea te apreciază, dacă ești împotriva curentului sigur vei găsi oameni care să ți se alăture;
- gratitudinea și respectul încă mai valorează ceva: zâmbește, ține o ușă deschisă sau oferă un salut și vei primi o stare de bine care te va face să te simți grozav;
- lamentarea nu ajută pe nimeni cu nimic: fii proactiv, implică-te și dovedește-ți calitățile;
- viața este plină de obstacole care te ajută să crești;
- căutarea pasiunilor care te definesc este continuă; nu te opri niciodată să cauți;
- singura luptă în viață este cu tine însuți, trebuie să fii mai bun decât ai fost ieri, nu mai bun decât altcineva, mai bun decât tine.

„Fie că ești de părere că poți face ceva, fie că ești de părere că nu,
în ambele cazuri ai dreptate.”
Henry Ford

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu